Durerea de genunchi care revine la urcatul scărilor, la alergare sau după o perioadă mai lungă de stat pe scaun nu trebuie pusă automat pe seama vârstei. Pot fi tratate leziunile de cartilaj din genunchi? Da, însă tratamentul corect nu înseamnă aceeași procedură pentru fiecare pacient. Decizia depinde de localizarea, dimensiunea și profunzimea defectului, dar și de vârstă, nivelul de activitate, axul membrului inferior, stabilitatea ligamentară și stadiul general de uzură al articulației.
Cartilajul articular este stratul neted care acoperă capetele osoase și permite genunchiului să se miște cu frecare minimă. Are o capacitate redusă de vindecare spontană, deoarece nu este vascularizat direct. De aceea, o leziune ignorată poate rămâne simptomatică, se poate extinde și, în anumite situații, poate accelera degradarea articulară.
Ce înseamnă, de fapt, o leziune de cartilaj?
Leziunea de cartilaj poate fi focală, bine delimitată, apărută după un traumatism, o luxație de rotulă sau o accidentare sportivă. Poate fi și degenerativă, apărând progresiv pe fondul suprasolicitării, al unei rupturi de menisc, al instabilității ligamentare, al deviației de ax sau al artrozei.
Nu toate modificările observate la un RMN produc durere și nu orice durere de genunchi provine exclusiv din cartilaj. Meniscul, ligamentele, osul subcondral, sinoviala și aparatul rotulian pot contribui la simptome. Tocmai de aceea, interpretarea unei investigații trebuie corelată cu examinarea clinică, cu istoricul pacientului și, când este necesar, cu radiografii efectuate în sprijin.
Un defect mic, izolat, la un pacient tânăr și activ nu se tratează la fel ca uzura extinsă din artroza avansată. În primul caz, obiectivul poate fi repararea sau restaurarea unei suprafețe articulare localizate. În al doilea, obiectivul realist este reducerea durerii, recuperarea mobilității și alegerea soluției care oferă cea mai bună funcție pe termen lung.
Pot fi tratate leziunile de cartilaj din genunchi fără operație?
Da, în multe situații, primul pas este tratamentul conservator. Acesta este potrivit mai ales când simptomele sunt moderate, defectul este limitat, nu există blocaj articular și pacientul nu prezintă o leziune asociată care impune corecție chirurgicală rapidă.
Recuperarea medicală are un rol central. Programul trebuie să urmărească refacerea mobilității, controlul inflamației și creșterea forței musculare, în special a cvadricepsului, musculaturii șoldului și lanțului posterior. O musculatură bine antrenată nu reface cartilajul pierdut, dar poate reduce încărcarea anormală din compartimentul afectat și poate îmbunătăți controlul genunchiului.
Adaptarea activității este la fel de relevantă. Pentru o perioadă, alergarea pe suprafețe dure, săriturile, schimbările bruște de direcție și genuflexiunile adânci pot necesita limitare. Aceasta nu înseamnă repaus complet. Activități precum bicicleta staționară, înotul sau exercițiile controlate pot menține condiția fizică fără aceeași presiune repetitivă asupra articulației.
Medicația antiinflamatoare poate fi utilă în episoadele dureroase, dar trebuie recomandată individual, în funcție de istoricul medical. Infiltrațiile pot avea indicație selectivă pentru controlul durerii și inflamației. Acidul hialuronic, preparatele pe bază de corticosteroid sau terapiile biologice pot ameliora simptomele la unii pacienți, însă nu trebuie prezentate ca soluții garantate de regenerare a cartilajului. Efectul, durata beneficiului și indicația diferă de la caz la caz.
Când devine necesară evaluarea chirurgicală?
O consultație ortopedică specializată este indicată atunci când durerea persistă în ciuda recuperării corect conduse, genunchiul se umflă repetat, apar blocaje sau senzația de cedare, iar activitățile cotidiene ori sportive rămân limitate. Intervenția poate fi necesară și dacă defectul cartilaginos este însoțit de ruptură de ligament încrucișat anterior, leziune meniscală importantă, instabilitate rotuliană sau deviație de ax.
Artroscopia permite evaluarea directă a suprafețelor articulare și, în anumite cazuri, tratamentul leziunii prin incizii mici. Totuși, simpla „curățare” artroscopică nu reprezintă o soluție universală pentru cartilaj. Beneficiul depinde de natura leziunii și de existența unei cauze mecanice corectabile.
Înainte de alegerea unei proceduri, chirurgul trebuie să răspundă la câteva întrebări esențiale: defectul este focal sau difuz? Osul de sub cartilaj este afectat? Genunchiul este stabil? Meniscul protejează compartimentul respectiv? Există un varus sau valgus care concentrează presiunea într-o singură zonă? Dacă aceste probleme sunt ignorate, orice procedură de refacere a cartilajului are șanse mai mici de succes.
Opțiuni chirurgicale pentru leziunile de cartilaj din genunchi
Pentru leziuni focale, bine selectate, există mai multe strategii de reparare sau restaurare. Alegerea lor nu se face doar după dimensiunea defectului, ci și după cerințele funcționale ale pacientului și experiența echipei chirurgicale.
Microfracturile sau tehnicile de stimulare medulară urmăresc activarea celulelor reparatoare din osul subcondral. Pot fi potrivite pentru defecte mici, în condiții precis evaluate. Țesutul format este însă diferit de cartilajul hialin original și poate avea o rezistență mai redusă la solicitare intensă, mai ales la pacienții foarte activi.
Transferul osteocondral presupune mutarea unor cilindri mici de os și cartilaj sănătos către zona defectului. Procedura poate oferi o suprafață articulară apropiată de cea nativă, fiind utilă în anumite leziuni localizate. Limitele țin de mărimea defectului și de necesitatea de a proteja zona de unde se recoltează grefa.
În defectele mai mari sau complexe, pot fi luate în calcul proceduri de transplant osteocondral cu țesut de la donator, atunci când indicația este adecvată și există disponibilitate tisulară. Aceste intervenții necesită planificare riguroasă, evaluarea atentă a osului subcondral și respectarea protocoalelor de transplant. Experiența în chirurgia reconstructivă și transplant tisular devine relevantă în selectarea corectă a cazului.
Există și tehnici bazate pe celule sau matrice biologice, utilizate în centre și indicații specifice. Ele nu trebuie alese pe baza promisiunilor comerciale. Rezultatul este influențat de indicația corectă, tehnica operatorie, corectarea leziunilor asociate și recuperarea de după intervenție, nu doar de denumirea procedurii.
Atunci când cartilajul este degradat extins, iar durerea și limitarea funcțională sunt importante, reconstrucția focală nu mai este de regulă cea mai eficientă opțiune. În artroza avansată, protezarea unicompartimentală sau totală a genunchiului poate reprezenta soluția care redă mobilitatea și reduce durerea. Planificarea modernă, inclusiv chirurgia robotică asistată în cazurile indicate, poate contribui la poziționarea precisă a implantului, dar nu înlocuiește evaluarea chirurgicală atentă și indicația corectă.
Recuperarea decide o parte importantă din rezultat
Tratamentul cartilajului nu se încheie în sala de operație. Recuperarea este parte integrantă a procedurii și trebuie adaptată tehnicii utilizate. După unele intervenții, încărcarea pe membrul operat este limitată temporar, iar mobilizarea este controlată pentru a proteja zona tratată. După altele, recuperarea poate avansa mai rapid.
Pacientul trebuie să înțeleagă că revenirea la alergare sau sport nu se stabilește doar după trecerea unui anumit număr de săptămâni. Se bazează pe controlul durerii și umflăturii, mobilitate, forță, echilibru, stabilitate și testare funcțională. Graba poate compromite un rezultat tehnic bun, iar evitarea completă a recuperării poate menține rigiditatea și slăbiciunea musculară.
Când trebuie solicitată rapid o consultație?
Durerea apărută după un traumatism cu imposibilitatea sprijinului, deformarea genunchiului, blocajul complet, umflarea importantă sau instabilitatea marcată justifică evaluare fără amânare. Același lucru este valabil pentru durerea asociată cu febră, roșeață locală intensă ori stare generală alterată, situații în care trebuie exclusă o infecție.
Pentru pacienții din Timișoara și vestul țării care au durere persistentă, imagini RMN neclare sau recomandări diferite primite anterior, o evaluare ortopedică completă poate clarifica dacă leziunea necesită recuperare, monitorizare, artroscopie, reconstrucție sau protezare. O decizie bună pornește de la diagnosticul exact și de la obiectivul realist: un genunchi mai stabil, mai puțin dureros și capabil să susțină din nou viața activă a pacientului.
