Durerea articulară instalată după o răsucire bruscă a genunchiului la fotbal, după o coborâre greșită de pe o treaptă sau durerea apărută progresiv după ani de suprasolicitare pot avea aceeași cauză: o leziune de menisc. Întrebarea „cum tratezi leziunile de menisc” nu are un singur răspuns, deoarece tratamentul depinde de tipul rupturii, localizarea ei, vârsta pacientului, stabilitatea genunchiului și obiectivele sale de mobilitate.

Meniscul nu este un țesut lipsit de importanță, care poate fi îndepărtat fără consecințe. Este o structură fibrocartilaginoasă cu rol de amortizare, distribuție a presiunilor și stabilizare a genunchiului. Păstrarea lui, atunci când este posibilă, reprezintă un obiectiv esențial al ortopediei moderne, deoarece pierderea de țesut meniscal poate accelera degradarea cartilajului articular.

Ce simptome sugerează o leziune de menisc

Durerea localizată pe partea internă sau externă a genunchiului este frecventă, dar nu este suficientă pentru un diagnostic. Unii pacienți descriu o pocnitură în momentul accidentării, urmată de umflare și dificultatea de a îndoi sau întinde complet genunchiul. Alții au simptome mai discrete: durere la genuflexiune, la urcatul scărilor sau la schimbarea direcției de mers.

Senzația de blocaj, de agățare în articulație sau imposibilitatea de a extinde complet genunchiul poate indica o ruptură instabilă, cu un fragment meniscal deplasat. În această situație, evaluarea ortopedică nu trebuie amânată. Un genunchi cald, foarte umflat, deformat, dureros după traumatism important sau asociat cu imposibilitatea sprijinului necesită evaluare medicală rapidă, pentru a exclude o fractură, o leziune ligamentară majoră sau o infecție.

Leziunile de menisc nu apar doar la sportivi. La adulții peste 40-50 de ani, modificările degenerative ale meniscului pot favoriza ruptura chiar după o solicitare banală. În aceste cazuri, meniscul afectat coexistă uneori cu artroza genunchiului, iar decizia terapeutică trebuie să țină cont de întreaga articulație, nu doar de rezultatul unui examen imagistic.

Cum tratezi leziunile de menisc în funcție de diagnostic

Tratamentul începe cu un consult ortopedic complet. Medicul analizează mecanismul traumatismului, simptomele, mobilitatea, stabilitatea ligamentară și punctele dureroase. Radiografia poate fi necesară pentru a evalua axul membrului inferior, semnele de artroză sau eventualele leziuni osoase. Rezonanța magnetică nucleară oferă informații detaliate despre menisc, cartilaj, ligamente și edemul osos, însă interpretarea sa trebuie corelată întotdeauna cu examenul clinic.

Nu orice ruptură identificată la RMN necesită operație. Unele leziuni degenerative, stabile, fără blocaj mecanic și fără limitare funcțională importantă pot fi gestionate inițial conservator. În schimb, o ruptură traumatică instabilă la un pacient activ, o leziune longitudinală reparabilă sau o ruptură asociată cu instabilitate ligamentară poate beneficia de tratament artroscopic.

Tratamentul conservator: când este o opțiune rezonabilă

Pentru leziunile fără blocaj, cu durere controlabilă și genunchi stabil, tratamentul nechirurgical poate fi indicat. În faza inițială se recomandă reducerea temporară a activităților care provoacă durere, aplicarea locală de gheață în reprize scurte, compresie și menținerea membrului elevat atunci când există tumefacție. Medicația antiinflamatoare sau analgezică se administrează numai la recomandarea medicului, ținând cont de istoricul gastric, renal, cardiovascular și de tratamentele curente.

Recuperarea medicală este componenta decisivă. Programul trebuie adaptat, nu redus la exerciții alese aleatoriu. Se urmăresc recâștigarea extensiei complete, controlul inflamației, activarea musculaturii cvadricepsului și a fesierilor, apoi îmbunătățirea echilibrului și a controlului mișcării. Pentru un pacient sedentar, obiectivul poate fi mersul fără durere și revenirea la activitățile zilnice. Pentru un sportiv, sunt necesare criterii mai stricte înaintea reluării alergării, pivotărilor și sportului de contact.

Infiltrațiile pot avea un rol selectiv în managementul durerii și al inflamației, în special când coexistă modificări degenerative. Ele nu repară însă o ruptură meniscală instabilă și nu înlocuiesc corectarea unei cauze mecanice. Indicația trebuie stabilită individual, după evaluare ortopedică.

Când devine necesară artroscopia de genunchi

Artroscopia este o intervenție minim invazivă realizată prin incizii mici, cu ajutorul unei camere video și al unor instrumente specializate. Ea permite confirmarea directă a leziunii și tratarea acesteia cu respectarea anatomiei articulare. Decizia nu se ia doar pentru că există durere sau un rezultat RMN pozitiv, ci pe baza impactului funcțional și a caracteristicilor rupturii.

Operația este luată în considerare mai ales atunci când genunchiul se blochează, simptomele persistă după recuperare corect condusă, ruptura este instabilă sau pacientul are o leziune traumatică reparabilă. La pacienții cu ruptură de ligament încrucișat anterior, tratarea meniscului este frecvent integrată în strategia de reconstrucție ligamentară, deoarece stabilitatea genunchiului protejează repararea meniscală.

Există două direcții chirurgicale principale: sutura meniscală și meniscectomia parțială selectivă. Alegerea corectă este una dintre cele mai importante etape ale tratamentului.

Sutura meniscală sau meniscectomia parțială

Sutura meniscală urmărește repararea rupturii și conservarea țesutului. Este preferată atunci când configurația leziunii, localizarea sa și calitatea meniscului oferă șanse reale de vindecare. Zona periferică a meniscului este mai bine vascularizată și, în general, are un potențial mai bun de reparare decât porțiunea centrală. Vârsta nu exclude automat sutura: mai relevante sunt caracterul traumatic al leziunii, calitatea țesutului și starea articulației.

Avantajul major al suturii este protejarea pe termen lung a cartilajului. Compromisul este o recuperare mai atentă și, de regulă, mai lentă. În funcție de tipul suturii, poate fi necesară limitarea flexiei, folosirea cârjelor pentru o perioadă și amânarea revenirii la sport.

Meniscectomia parțială presupune îndepărtarea doar a fragmentului rupt, instabil și nereparabil, cu regularizarea atentă a marginii restante. Nu reprezintă îndepărtarea întregului menisc. Recuperarea funcțională este adesea mai rapidă decât după sutură, dar sacrificarea inutilă de țesut meniscal trebuie evitată. Principiul corect este conservarea maximă a meniscului compatibilă cu o articulație stabilă, fără conflict mecanic.

În cazurile complexe, în special după meniscectomii extinse sau eșecuri terapeutice anterioare, pot fi discutate soluții de reconstrucție tisulară sau transplant meniscal la pacienți atent selectați. Aceste proceduri au indicații precise și necesită experiență chirurgicală, evaluarea alinierii membrului, a cartilajului și a stabilității ligamentare.

Recuperarea după tratamentul unei leziuni de menisc

O intervenție reușită nu este completă fără recuperare. Durata și restricțiile diferă semnificativ între meniscectomia parțială și sutura meniscală. După o meniscectomie limitată, mobilizarea și sprijinul pot fi reluate relativ repede, dacă durerea și umflarea permit. După sutură, protecția reparației are prioritate, iar protocolul este ajustat de chirurg în funcție de localizarea și stabilitatea suturii.

Recuperarea trebuie să urmărească repere funcționale, nu doar trecerea timpului. Genunchiul trebuie să își recapete mobilitatea, să nu prezinte revărsat persistent, iar forța membrului operat să se apropie de cea a membrului sănătos. Revenirea prematură la pivotări, sărituri sau fotbal poate compromite o reparație care avea șanse bune de vindecare.

Prof. Univ. Dr. Fabian Tatu abordează patologia meniscală în contextul complet al genunchiului, evaluând simultan cartilajul, ligamentele, axul membrului și cerințele funcționale ale pacientului. Această perspectivă este relevantă mai ales pentru pacienții activi și pentru cazurile în care o simplă rezolvare a simptomului nu oferă protecție articulară pe termen lung.

Nu ignora un genunchi care se blochează sau o durere care revine la fiecare mișcare de rotație. O evaluare realizată la timp poate face diferența între o recuperare bine planificată, cu păstrarea meniscului atunci când este posibil, și evoluția către afectare articulară mai complexă.