Durerea articulară care apare la mers, la urcat scări sau după perioade mai lungi de stat în picioare nu trebuie tratată ca un detaliu al vârstei. De multe ori, în spatele acestei evoluții lente se află o afecțiune degenerativă frecventă, dar adesea înțeleasă incomplet. Ce este artroza? Este boala prin care o articulație se degradează progresiv, cu afectarea cartilajului, a osului subcondral, a membranei sinoviale și, în stadiile avansate, a întregului mecanism articular.
Artroza nu este doar o „uzură” inevitabilă. Este un proces biologic complex, influențat de vârstă, suprasolicitare mecanică, traumatisme, aliniament defectuos, exces ponderal, predispoziție genetică și anumite boli asociate. În practica ortopedică, diferența dintre o artroză incipientă și una avansată este esențială, pentru că momentul diagnosticului schimbă direct opțiunile de tratament și șansele de a păstra funcția articulației.
Ce este artroza
Artroza, numită și osteoartrită sau boală artrozică, reprezintă deteriorarea progresivă a structurilor unei articulații. Cartilajul articular, care în mod normal asigură o alunecare fină între suprafețele osoase, își pierde treptat elasticitatea și grosimea. Pe măsură ce procesul avansează, apar modificări ale osului de sub cartilaj, reacții inflamatorii locale și formarea osteofitelor, cunoscute popular ca „ciocuri osoase”.
Această afecțiune poate interesa aproape orice articulație, însă este cel mai frecvent întâlnită la genunchi, șold, mâini, coloană și gleznă. Din perspectivă clinică, artroza nu are aceeași evoluție la toți pacienții. Există forme lente, suportabile ani de zile, dar și forme care progresează accelerat, mai ales când există leziuni vechi, instabilitate ligamentară, deformări axiale sau suprasarcină mecanică importantă.
Cum apare artroza
În multe cazuri, artroza se dezvoltă prin asocierea mai multor factori. Vârsta rămâne un element important, deoarece cartilajul își reduce treptat capacitatea de regenerare. Totuși, vârsta singură nu explică totul. Mulți pacienți activi, inclusiv persoane de 40-50 de ani, ajung la artroză după rupturi ligamentare netratate corect, fracturi articulare, meniscectomii extinse sau deviații de ax ale membrului inferior.
Greutatea corporală are un rol major, în special în artroza genunchiului și șoldului. Fiecare kilogram în plus înseamnă o presiune suplimentară repetată asupra cartilajului. La fel de relevant este și tipul de activitate desfășurată. Munca fizică intensă, sporturile cu impact repetitiv sau mișcările profesionale executate ani la rând pot accelera degradarea unei articulații deja vulnerabile.
Există și artroză secundară, adică apărută în contextul unei alte probleme clar identificabile. Aici intră displazia de șold, necroza de cap femural, instabilitatea cronică a genunchiului, bolile inflamatorii articulare, tulburările metabolice sau sechelele posttraumatice. În aceste situații, tratamentul nu vizează doar durerea, ci și cauza biomecanică sau structurală care întreține distrucția articulară.
Ce simptome dă artroza
Cel mai frecvent simptom este durerea mecanică. Aceasta apare la efort, la mers, la schimbarea poziției și se poate ameliora parțial în repaus. În stadiile incipiente, pacientul observă disconfort la începutul mișcării, iar apoi o relativă „încălzire” a articulației. În stadiile mai avansate, durerea devine persistentă și poate apărea inclusiv noaptea.
Redoarea matinală este de obicei scurtă, spre deosebire de bolile inflamatorii. Pot apărea senzația de frecare în articulație, cracmentele, limitarea mobilității, umflarea intermitentă și dificultatea la activități simple, precum încălțatul, ridicarea de pe scaun sau urcatul în mașină. La genunchi, pacientul poate simți nesiguranță la sprijin sau durere la coborârea scărilor. La șold, simptomul clasic este durerea inghinală, uneori iradiată spre coapsă sau genunchi.
Un aspect important este că severitatea durerii nu reflectă întotdeauna perfect gradul radiologic al bolii. Unii pacienți cu modificări imagistice importante pot acuza simptome moderate, în timp ce alții cu leziuni aparent mai mici au limitare funcțională semnificativă. De aceea, tratamentul corect se stabilește prin corelarea examenului clinic cu investigațiile, nu doar pe baza unei radiografii.
Ce articulații sunt cel mai des afectate
Artroza genunchiului, numită gonartroză, este una dintre cele mai frecvente forme și una dintre principalele cauze de limitare a mobilității la adultul vârstnic. Este întâlnită atât la pacienți sedentari, cât și la persoane active, mai ales dacă există antecedente de traumatisme sportive, leziuni meniscale sau instabilitate de ligament încrucișat anterior.
Artroza șoldului, sau coxartroza, afectează profund mersul și autonomia. Pacienții întârzie deseori prezentarea la specialist, atribuind durerea unei contracturi musculare sau unei suferințe lombare. Când mobilitatea șoldului începe să scadă clar, procesul este adesea deja avansat.
Artroza poate apărea și la nivelul mâinii, cu deformări progresive ale degetelor, la gleznă, mai ales după traumatisme, sau la umăr. La gleznă, spre exemplu, artroza primară este mai rară, însă forma posttraumatică este bine cunoscută în ortopedie și poate fi severă chiar la pacienți relativ tineri.
Cum se stabilește diagnosticul
Diagnosticul de artroză începe cu anamneza și examenul clinic ortopedic. Localizarea durerii, tipul ei, contextul de apariție, limitarea funcțională și antecedentele traumatice oferă date esențiale. Medicul evaluează mobilitatea, aliniamentul membrului, stabilitatea ligamentară, punctele dureroase și mersul.
Radiografia standard rămâne investigația de bază. Ea poate evidenția îngustarea spațiului articular, osteofitele, scleroza osului subcondral și deformările articulare. În anumite cazuri, sunt necesare investigații suplimentare. RMN-ul este util mai ales în stadii precoce sau atunci când se suspectează leziuni asociate de menisc, ligament, cartilaj sau os. Tomografia computerizată poate avea valoare în planificarea unor intervenții complexe, iar analizele de sânge ajută la excluderea altor patologii, în special inflamatorii.
Pentru pacient, cel mai important este că diagnosticul corect nu înseamnă doar să i se spună „aveți artroză”. Într-o evaluare ortopedică serioasă trebuie stabilite stadiul bolii, cauza probabilă, gradul de afectare funcțională și opțiunea terapeutică realistă pentru acel moment.
Tratamentul în artroză depinde de stadiu
Tratamentul nu este identic pentru toate formele de artroză. În stadiile incipiente și moderate, obiectivul este controlul durerii, menținerea mobilității și încetinirea progresiei. Aici intră scăderea în greutate, kinetoterapia adaptată, corectarea dezechilibrelor musculare și ajustarea activităților care suprasolicită articulația. Uneori, simpla schimbare a tiparului de efort reduce semnificativ simptomele.
Medicația antiinflamatoare și antalgică poate fi utilă în puseele dureroase, dar nu trebuie privită ca soluție pe termen lung. Infiltrațiile intraarticulare pot avea indicație selectivă, în funcție de articulație, stadiu și profilul pacientului. Există situații în care terapiile biologice sau medicina regenerativă pot fi integrate într-un plan terapeutic bine ales, dar ele nu reconstruiesc o articulație complet distrusă. Aici apare una dintre cele mai importante nuanțe: tratamentele conservative pot controla simptomele și pot amâna chirurgia, însă nu pot inversa o artroză avansată.
Când durerea devine constantă, mobilitatea scade sever, mersul este afectat și investigațiile arată distrucție articulară importantă, tratamentul chirurgical devine justificat. În funcție de caz, se pot lua în calcul proceduri de corecție, gesturi artroscopice cu indicație limitată în anumite contexte sau, în stadiile terminale, artroplastia, adică protezarea articulației. În artroza de genunchi și șold, protezarea rămâne standardul modern pentru redarea funcției la pacienții corect selectați.
Când trebuie consultat medicul ortoped
Prezentarea la specialist nu trebuie amânată până în momentul în care mersul devine aproape imposibil. Dacă durerea articulară persistă mai mult de câteva săptămâni, dacă apar tumefacții repetate, blocaje, instabilitate sau reducerea mobilității, este indicată evaluarea ortopedică. Același lucru este valabil pentru pacienții care au avut traumatisme articulare vechi și observă o degradare progresivă a funcției.
În practică, pacienții care se adresează din timp au mai multe șanse să beneficieze de opțiuni terapeutice variate și să evite perioade lungi de invalidare. Într-un centru cu expertiză avansată în ortopedie, evaluarea corectă face diferența dintre tratamente simptomatice repetate și un plan medical coerent, bazat pe diagnostic precis, biomecanică și prognostic.
Artroza este o boală frecventă, dar nu banală. Cu cât este înțeleasă și tratată mai devreme, cu atât cresc șansele de a păstra mobilitatea, independența și calitatea vieții pentru o perioadă cât mai lungă.
